Marea Britanie riscă să rămână în Uniunea Europeană dacă Acordul Brexit nu va fi aprobat de Camera Comunelor, a afirmat vineri premierul Theresa May, citată de site-ul agenţiei Associated Press.

„Dacă parlamentarii susţin Acordul Brexit, Marea Britanie va ieşi din Uniunea Europeană. Dacă îl resping, nu va şti nimeni ce se va întâmpla”, a declarat Theresa May.

Liderul britanic a avertizat că amânarea Brexit ar putea conduce la „noi luni şi ani de dispute” politice. „Dacă vom intra pe acest drum, s-ar putea să nu mai părăsim niciodată Uniunea Europeană”, a atras atenţia Theresa May.

Ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană va trebui amânată chiar dacă Acordul Brexit va fi aprobat de Camera Comunelor, deoarece nu mai este timp suficient pentru ratificarea documentului de către ţările şi instituţiile europene, a afirmat negociatorul-şef al UE, Michel Barnier. Întrebat dacă este posibil ca Acordul Brexit să fie ratificat de Uniunea Europeană în cazul în care Camera Comunelor îl va aproba pe 12 martie, Michel Barnier a răspuns, potrivit publicaţiilor Die Welt şi El Mundo: „Nu, nu. Ar urma să fie o prelungire a negocierilor motivată ori tehnică”. „Dar trebuie întrebată Marea Britanie. Dacă va fi acordat votul pe 12 martie, iar procedura (de ratificare -n.red.) durează două luni, atunci s-ar justifica”, a spus negociatorul-şef al UE, conform cotidianului The Independent.

mai mult la : www.mediafax.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.