Un politician englez vrea ieşirea Marii Britanii din UE ca să scape de români

Liderul UKIP (UK Independence Party) Nigel Farage a pledat, duminică, într-un interviu pentru Sky News în favoarea unui referendum pentru ieşirea M.Britanii din UE, afirmând că doar în acest fel va putea fi controlată imigraţia românilor şi bulgarilor după eliminarea restricţiilor pe piaţa muncii.

"Când Comunitatea Europeană era formată din ţări ca Germania, Olanda sau noi, puteam merge să lucrăm acolo, ei puteau veni să lucreze aici. Ceea ce niciunul dintre noi nu a făcut vreodată a fost să se mute într-o altă ţară pentru ajutoare sociale. Acum, cu intrarea României şi Bulgariei (….) ne confruntăm cu o evidentă atracţie a acestor persoane faţă de această ţară", a declarat Farage într-un interviu acordat jurnalistului Dermot Murnaghan.

Anterior, ministrul român de Externe, invitat la aceeaşi emisiune, a afirmat că este fundamental greşit ca Marea Britanie să se teamă de un număr uriaş de lucrători români care ar putea veni după ridicarea restricţiilor pe piaţa muncii, la sfârşitul lui 2013. "Ne place sau nu, suntem în Uniunea Europeană şi aşa cum mulţi britanici sunt liberi să meargă în România, şi ei sunt liberi vină aici", a rezumat jurnalistul Dermot Murnaghan intervenţia ministrului român.

Farage a recunoscut că atât timp cât Marea Britanie va face parte din Uniunea Europeană "nu poate face nimic pentru a controla numărul persoanelor care vin din oricare altă ţară europeană şi accesul lor imediat la întregul sistem de ajutoare sociale". Premierul David "Cameron nu poate face nimic în această privinţă (…). Există un singur răspuns simplu – haideţi să avem un referendum şi să ieşim" din UE, a declarat el.

mai mult la :
Un politician englez vrea ieşirea Marii Britanii din UE ca să scape de români

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.