“Data posibilă pentru adoptarea monedei euro în Bulgaria este 1 ianuarie 2025”, a declarat vicepreședintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, la televiziunea bulgară Nova TV, scrie Novinite.com.
El a spus că ianuarie 2025 este o dată orientativă, dar trebuie să se lucreze pentru că inflația va fi urmărită pentru 12 luni înapoi. “Aș spune că nu este foarte probabil să îndepliniți acest criteriu mai devreme, astfel încât să introduceți euro înainte de 2025”, a subliniat el.