Romanii fac prapad in Marea Britanie: Furturi din bancomate, cat un tezaur


Politia britanica este surprinsa de numarul mare de infractori romani, care au furat 35 de milioane de lire sterline, in ultimul an, din bancomatele din Marea Britanie. O mare parte dintre sutele de infractori romani sunt originari din orasul Bacau.

Mai mult de 90% dintre fraudele produse la bancomatele din Marea Britanie sunt atribuite sutelor de infractori romani, potrivit investigatorilor, infomeaza Daily Mail.

Cele mai multe escrocherii sunt facute prin utilizarea de dispozitive electronice, ce sunt montate pe fata bancomatelor din Marea Britanie. Aceste dispozitive "fura" datele victimelor si codurile PIN, iar infractorii creeaza carduri clona.

Cu ajutorul clonelor, romanii retrag numerar de la orice bancomat din cele 60.000 din Marea Britanie, cu o medie de 500 de lire sterline pentru fiecare.

Un responsabil al politiei britanice a spus ca infractorii au furat 35 de milioane de lire sterline (aproximativ 41 de milioane de euro – n.r.), de la clientii bancilor britanice anul trecut.

Cele mai multe persoane dintre cele arestate au avut legaturi cu acelasi oras din estul Romaniei: Bacau. "Este uimitor ca 92% dintre cei arestati sau cercetati de politie, in legatura cu furturile din bancomate, au fost cetateni romani", a spus inspectorul-sef, Paul Barnard.

"Cei mai multi dintre sutele de romani arestati in ultimele 12 luni sunt din Bacau sau au legaturi cu aceasta regiune", a spus Barnard.

Recent, au fost inchisi doi frati romani, Viorel si Miorel Chiriac, care au furat circa 1,6 milioane de lire sterline din bancomatele din Londra. Viorel a fost inchis pentru cinci ani, iar Miorel ispaseste o pedeapsa de trei ani de inchisoare in Germania.

Autoritatile britanice sunt cu atat mai ingrijorate de acest fenomen cu cat se apropie debutul Jocurilor Olimpice, care se vor desfasura la vara la Londra.

…   

Romanii fac prapad in Marea Britanie: Furturi din bancomate, cat un .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.