Investigatorii britanici care s-au ocupat de celebrul caz de coruptie „bani pentru titluri nobiliare“ au fost supusi unor presiuni politice enorme, in incercarea de a-i determina sa renunte la cercetari. Asta a declarat comisarul adjunct John Yates, un ofiter de frunte al Politiei Metropolitane, care a luat parte la investigatie. Potrivit spuselor sale, in cele 16 luni de ancheta, munca sa a fost frecvent „obstructionata prin necooperare“. Totusi, politistul sustine ca nu a permis presiunii politice sa-i influenteze deciziile in nici un fel.
John Yates a facut aceste dezvaluiri in cadrul unei audieri in fata Camerei Comunelor. El a afirmat ca, inaintea audierii, a primit numeroase telefoane de la personaje politice, care ii cereau sa nu faca public nici un element al cercetarilor. Totusi, comisarul adjunct a dezvaluit, in fata parlamentarilor, doua dintre probele forte pe care s-a bazat investigatia. Este vorba de un jurnal al biotehnologului Christopher Evans si de un bilet redactat de Ruth Turner – omul insarcinat cu paza la Downing Street 10. Potrivit ziarului „The Independent“, cele doua documente vorbeau despre acordarea unor titluri nobiliare nemeritate unor persoane cu bani. Jurnalul lui Evans continea si o nota referitoare la o conversatie telefonica avuta pe aceasta tema cu Lordul Levy, principalul colector de fonduri al Partidului Laburist.
Scandalul „bani pentru titluri nobiliare“ a izbucnit la inceputul anului 2006. Atunci, presa britanica a scris despre mai multi oameni de afaceri miliardari care au facut „donatii“ de 14 milioane de lire sterline Partidului Laburist in schimbul unor titluri nobiliare si al unor functii politice. Potrivit publicatiilor, printre persoanele care au beneficiat de aceste „subventii“ s-au numarat figuri de marca ale politicii britanice, inclusiv premierul de atunci, Tony Blair. O ancheta a politiei a fost initiata in acest caz, insa s-a renuntat la ea 16 luni mai tirziu din lipsa de probe.
sursa : Cotidianul.ro