Ministrul Educaţiei, Michael Gove şi cel al Apărării, Philip Hammond au declarat în mod public că ei ar vota pentru ieşirea din UE, dacă un referendum ar avea loc acum, dându-i o lovitură premierului David Cameron.
Aceste comentarii urmează unor apeluri similare pentru o retragere britanică, făcute săptămâna trecută de o personalitate a partidului şi fost ministru al Finanţelor, Nigel Lawson, şi contrastează cu planul pentru UE al premierului.
The Guardian scrie că “zeci de deputaţi conservatori” se pregătesc să participe la un vot săptămâna aceasta pentru a se plânge de faptul că discursul Reginei din 8 mai asupra reformelor juridice prevăzute de guvern, nu se referea la organizarea unui referendum în privinţa apartenenţei Marii Britanii la UE.
mai mult la :