Dacia şi-a mărit uşor cota în Marea Britanie în 7 luni


Dacia şi-a mărit uşor cota de piaţă în Marea Britanie la 0,63% în primele şapte luni, de la 0,6% în primul semestru, cu înmatricularea a 8.297 autoturisme, şi s-a plasat astfel pe poziţia 19 din 38 de mărci, potrivit Societăţii Producătorilor şi Traderilor de Automobile din această ţară.

Înmatriculările Dacia în Marea Britanie au fost în iulie de 1.303 autoturisme, conferind mărcii o cotă de piaţă de 0,8%.

În luna iunie, Dacia a avut o cotă de 0,85% pe această piaţă, în urma înmatriculării a 1.829 de maşini.

Dacia a lansat oficial vânzările în Marea Britanie în luna ianuarie, dar britanicii au putut face precomenzi pentru Duster încă de la sfârşitul lunii iunie a anului trecut. Duster este disponibil în trei variante de echipare – Access, Ambiance şi Laureate – cu posibilitatea de a alege între motorizări de 1,6 litri pe benzină şi de 1,5 litri pe motorină. Doar varianta entry-level Access va dispune de motor pe benzină.

 

De asemenea, din ianuarie este disponibil şi modelul Sandero, cu un preţ de pornire de numai 5.995 de lire sterline.

 

Pe ansamblul pieţei britanice, înmatriculările au crescut în primele şapte luni cu 10,3%, la 1,33 milioane de autoturisme. În luna iulie, a avut loc un avans de 12,7%, la 162.228 de maşini.

Dacia şi-a mărit uşor cota în Marea Britanie în 7 luni

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here