Elevii din şcolile primare din Marea Britanie ar putea fi învăţaţi cum să trăiască sănătoşi şi fericiţi, conform anunţului unei comisii guvernamentale, citat de BBC.
Sir Jim Rose, fost inspector şi realizatorul raportului, a subliniat că lecţiile ar trebui să se concentreze mai mult pe pregătirea copiilor pentru viaţă.
Raportul va fi publicat în scurt timp şi susţine că lecţiile despre aptitudinile sociale şi emoţii ar trebui să fie obligatorii, iar materiile predate la şcoală ar trebui împărţite în şase mari categorii – engleză, comunicare şi limbi străine, ştiinţă şi tehnică, înţelegerea socială şi a mediului, sănătatea şi bunăstarea, arta. …Lecţii de fericire, pentru elevii din Marea Britanie