Marea Britanie. Cazuri de transmitere de la om la om a virusului AH1N1, rezistent la Tamiflu

Virusul gripei noi suferă mutaţii şi par să existe cazuri în care pacienţii nu răspund tratamentului tradiţional. Cinci pacienţi din Marea Britanie sunt în stare gravă pentru că virusul cu care au fost infectaţi este imun la tratamentul cu Tamiflu. În Norvegia, oficialii de la Oslo au anunţat Organizaţia Mondială a Sănătăţii după ce virulul a suferit mutaţii.

Autorităţile medicale britanice spun că există posibile cazuri de transmitere de la om la om a unei tulpini a virusului A H1N1 rezistente la tratamentul cu antiviralul Tamiflu. Suspiciunile au apărut după ce cinci pacienţi din Ţara Galilor nu au răspuns tratamentului cu antiviralul administrat până acum bolnavilor.

În cazul în care această ipoteză va fi confirmată, cazurile ar fi primele în care tulpina de virus rezistentă la Tamiflu s-a transmis de la om la om. Toate acestea în condiţiile în care Marea Britanie este ţara europeană cel mai grav afectată de gripa nouă, înregistrând săptămânal circa 50.000 de cazuri noi. De la apariţia gripei, autorităţile de la Londra au anunţat circa 100 de decese.

Probleme similare sunt şi în Norvegia. Oficialii de la Oslo au depistat o mutaţie a virusului pandemic prezentă la trei persoane infectate. În afara de Norvegia, cazuri de mutaţie au mai fost în Brazilia, China, Japonia, Mexic, Ucraina şi Statele Unite.

Marea Britanie. Cazuri de transmitere de la om la om a virusului AH1N1, rezistent la Tamiflu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.