Oamenii politici din Marea Britanie vor decide în acest an, prin vot, dacă va fi organizat un referendum prin care cetățenii să stabilească dacă țara lor va ieși sau nu din Uniunea Europeană, potrivit Daily Mail.
Astfel, politicienii britanici vor să răspundă cerințelor venite din partea tot mai multor cetățeni britanici privind ieșirea țării din UE. Sentimentele anti-Bruxelles au căpătat amploare la Londra, odată cu accentuarea crizei datoriilor.
Ar fi pentru prima dată, din 1975, când Parlamentul de la Londra ar cere cetățenilor să ia o decizie atât de importantă. În 1975 a fost organizat un referendum cu privire la aderarea la Piața Comună.
Discuțiile au loc acum, după ce peste 100.000 de oameni au semnat o petiție care cere organizarea acestui referendum.