Ministrul britanic de finanţe George Osborne va ghida Marea Britanie prin furtuna datoriilor europene pe drumul unei austerităţi de cinci ani presărat cu stagnare economică, limitări ale plăţilor din sectorul public, reduceri dureroase de cheltuieli şi creşterea împrumuturilor, scrie Financial Times.
Osborne crede că şi acest scenariu s-ar putea dovedi prea optimist dacă problemele zonei euro se agravează şi mai mult.
Într-un discurs ţinut în faţa parlamentului, ministrul s-a descris ca un căpitan de neclintit al unui stat care navighează "într-o furtună a datoriilor". El anticipează că economia va creşte cu mai puţin de 1% anul acesta şi în 2012 şi că nu are şanse să elimine actualul deficit structural înainte de alegerile din 2015.
Printre cele mai "dure alegeri" făcute de Osborne se numără reducerea cu un miliard de lire sterline a unui program de majorări de scutiri de taxe pentru copii, ceea ce va afecta familiile din clasa de mijloc, şi reducerea cu peste un miliard de lire sterline a ajutoarelor pentru străinătate.
Aceste reduceri sunt eclipsate de tăierile anuale de cheltuieli de 15 miliarde lire sterline avute în vedere pentru perioada de după următoarele alegeri generale pentru atingerea ţintelor de împrumut. Pachetul total de măsuri de austeritate va ajunge la 147 de miliarde de lire sterline până în 2016-2017, potrivit datelor trezoreriei,
…