Marea Britanie: Primele rezultate la alegeri sugerează câştiguri semnificative pentru UKIP

eye[hits]

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2014. Nigel Farage, liderul partidului antiimigraţie UKIP, se îndreaptă spre un succes la alegerile locale şi europene de joi, în condiţiile în primele rezultate sugerează câştiguri puternice pentru partidul său, relatează Financial Times şi The Daily Telegraph, potrivit Agerpres.


Potrivit The Daily Telegraph, până vineri la orele 6:00 a.m. şi în condiţiile în care 100 din cele 172 de consilii din Anglia şi Irlanda de Nord nu trimiseseră încă rezultatele, conservatorii pierduseră 93 de locuri, laburiştii câştigaseră 74, liberal-democraţii au pierdut 72, UKIP a câştigat 84, verzii au câştigat un loc, iar alte partide până la şapte.Pe de altă parte, rezultatele care au început între timp să vină de la primăriile din Anglia şi Irlanda de Nord au indicat că partidul eurosceptic nu a preluat controlul asupra tuturor autorităţilor locale, demonstrând limitele sprijinul său. În schimb, partidul a împins mai multe consilii care în mod tradiţional aparţineau conservatorilor în situaţia în care niciun partid nu deţine controlul.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.