Marea Britanie urmează să intre într-o nouă eră a terminologiei folosite pentru a desemna sexul partenerului de viaţă. Un proiect de lege se pregăteşte să interzică folosirea cuvintelor soţ sau soţie.
Astfel, urmează să fie modificate documentele de imigrare şi actele financiare încât să nu mai cuprindă referiri la sexul partenerului. Acest lucru vine ca urmare a modificărilor care vor fi aduse legislaţiei privind căsătoria între persoanele de acelaşi sex.
Reformele din domeniul căsătoriei au intrat în dezbatere publică de joi, odată cu publicarea actului legislativ. Statul urmează să legalizeze căsătoriile civile, singurul loc unde urmează a se păstra obligativitatea căsătoriilor între heterosexuali fiind în cazul căsătoriei religioase. În plus, au existat deja reacţii dure ale Bisericii Anglicane, care a reproşat autorităţilor că nu pricep „legea căsătoriei".
Termenii de soţ şi soţie urmează a fi înlocuiţi cu cei neutri de „partener" sau „partener de viaţă". Acest lucru urmează să aducă şi o pagubă la bugetul Marii Britanii, deoarece schimbarea actelor va costa câteva milioane de lire sterline.