[hits]
Proporţia britanicilor care recunosc că au prejudecăţi rasiste a crescut de la începutul mileniului, ridicând temeri că islamofobia generalizată şi ostilitatea tot mai mare faţă de imigranţi împing relaţiile comunitare în urmă cu 20 de ani, relatează The Guardian.
Potrivit noilor date furnizate de British Social Attitudes Survey (BSA) şi intrate în posesia The Guardian, după ani de creştere a toleranţei, procentul persoanelor care recunosc că au prejudecăţi faţă de alte rase a crescut din 2001.
Cifrele indică o naţiune divizată geografic, în capitala Londra înregistrându-se cel mai mic număr de persoane cu prejudecăţi rasiste. Cei mai susceptibili să admită că au prejudecăţi rasiste sunt bărbaţii mai în vârstă din zonele defavorizate economic. Datele, comentează The Guardian, vin în contrast puternic cu alţi indicatori ai schimbărilor sociale, cum ar fi atitudinea faţă de relaţiile homosexuale sau faţă de sexul înainte de căsătorie, în privinţa cărora Marea Britanie a devenit o ţară liberală, mai tolerantă.
Studiul, realizat de NatCen Social Research, indică o scădere accentuată a persoanelor care se descriu cu ‘foarte multe sau puţine prejudecăţi rasiste’, de la un nivel record de 38 % în 1987 la un record minim de 25 % în 2001. Cu toate acestea, în anul 2002, în urma atacurilor de la New York şi a invaziei Afganistanului, a existat o creştere bruscă a celor care au recunoscut că au prejudecăţi rasiste.