Regina Elizabeta a II-a a Marii Britanii, care s-a aflat miercuri la Belfast, a dat mâna cu Martin McGuinness, fostul lider al Armatei Republicane Irlandeze (IRA) şi actual vicepremier nord-irlandez, într-un gest istoric, a informat Palatul Buckingham.
Istorica strângere de mână s-a produs într-un teatru din Belfast, numai în prezenţa prinţului consort Philip, a preşedintelui irlandez, Michael D. Higgins şi a premierului Irlandei de Nord, Peter Robinson.
Întâlnirea cu Martin McGuinnesss, fostul lider al IRA, a avut loc în a doua zi a vizitei suveranei Marii Britanii. Acest gest istoric marchează o etapă simbolică importantă în reconcilierea în Irlanda de Nord, provincie britanică afectată de un conflict comunitar care a durat peste 30 de ani, soldat cu peste 3.500 de morţi, până la acordurile de pace din 1998.
Un purtător de cuvânt al premierului britanic David Cameron a apreciat că este "normal ca regina să se întâlnească cu reprezentanţii tuturor părţilor". El a amintit că vizita istorică efectuată de regină în Irlanda, în 2011, a fost cea care a permis "relaţiilor între cele două state să ajungă la un nou nivel", scrie presa britanică.
În vizita de acum, regina a fost întâmpinată de nord-irlandezi şi cu bucurie, şi cu proteste. La Belfast, un grup de aproximativ 100 de persoane a organizat un marş de protest în prima zi a vizitei suveranei Marii Britanii, o parte dintre manifstanţi aruncând cu petarde în forţele de ordine.
Martin McGuinness (62 de ani), un catolic care a fost liderul IRA, care a luptat împotriva dominaţiei britanice în Ulster, în timpul celor 30 de ani de conflict. McGuinness a fost unul dintre principalii iniţiatori ai procesului de pace în Irlanda de Nord, determinând IRA să depună armele şi negociind acordul de pace din Vinerea Marea, în 1998.
Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.rtv.net/extern.html#ixzz1z0YVka3D