Regele saudit Abdullah se află într-o vizită destul de controversată în Marea Britanie, ţară aliată şi de care îl leagă un important contract de armament. Şi pentru că între prieteni lucrurile se spun fără ocolişuri, regele saudit a acuzat Londra că nu depune suficiente eforturi pentru a combate terorismul internaţional.
Mai mult, el a criticat autorităţile britanice că nu au valorificat informaţiile transmise de serviciile secrete saudite, care ar fi permis evitarea atacurilor din 2005. Declaraţia a fost făcută cu puţin înaintea vizitei de stat, într-un interviu acordat BBC.
El a subliniat că Marea Britanie, alături de alte state, trebuie să depună mai multe eforturi în cadrul luptei împotriva terorismului şi că gruparea al-Qaida reprezintă în continuare o problemă majoră pentru ţara sa. Abdullah a declarat că, după părerea sa, majoritatea ţărilor nu iau în serios această ameninţare, “inclusiv, din păcate, Marea Britanie”. Monarhul susţine că autorităţile de la Riyadh au transmis oficialilor de la Londra o serie de informaţii care ar fi putut duce la evitarea atentatelor din 2005, dacă ar fi fost luate în considerare.
Oficialii britanici au negat în mod constant aceste afirmaţii, iar o anchetă parlamentară în acest sens a confirmat poziţia Londrei. În aceste condiţii, vizita regelui Abdullah în Marea Britanie, prima efectuată de un lider saudit în ultimii 20 de ani, nu a început foarte bine. În plus, a generat o serie de controverse privind relaţiile dintre Marea Britanie şi Arabia Saudită.
Militanţi pentru drepturile omului şi activişti care se opun comerţului cu arme s-au adunat în centrul Londrei, chiar în momentul în care Regina Elisabeta se pregătea să îl primească pe rege la Buckingham Palace. Aceştia contestă politicile opresive ale regimului faţă de homosexuali şi femei.
Pe banerele protestatarilor se putea citi: „Puneţi drepturile omului înaintea profiturilor BAE Systems”. Totuşi, numărul protestatarilor a fost depăşit de cel al poliţiştilor şi al trecătorilor curioşi să vadă primirea fastuoasă de care s-a bucurat regele.
articol complet la Gandul