VIDEO Petreceri macabre în toată Anglia: Britanicii au sărbătorit moartea lui Thatcher. „A murit nenorocita!”

0
62

Geamuri sparte, poliţişti răniţi şi mai mulţi protestatari reţinuţi. Cam aşa am putea rezuma petrecerile macabre ţinute în toată Anglia, după ce britanicii au aflat că „Doamna de Fier” Thatcher a murit. Asemenea manifestări se vor repeta, spun petrecăreţii de pe insula britanică, şi pe 17 aprilie, atunci când vor avea loc funeraliile baronesei.

Toată noaptea, Anglia a ţinut-o într-o petrecere. Într-adevăr, lucrurile au degenerat şi a fost nevoie de intervenţia poliţiei, însă unii britanici au ţinut morţiş să sărbătoarească moartea „Doamnei de Fier”. La Londra, de exemplu, 300 de oameni s-au adunat la petrecerea macabră, ţinută chiar pe stradă. Petrecăreţii au dansat pe muzică veche, atrăgând atenţia trecătorilor, care au intrat şi ei în joc. În jurul orei 23.00, britanicii s-au urcat pe balustrada unui cinematograf şi au inversat literele de pe clădire astfel încât mesajul să iasă „Margaret Thatcher Dead” („Margaret Thatcher moartă”). Gestul a stârnit aplauze şi urale din partea manifestanţilor. De asemenea, petrecăreţii au atârnat o pancartă pe care scria „The bitch is dead” („A murit nenorocita”).


… http://m.adevarul.ro/international/europa/anglia-petreceri-1_5163fd2600f5182b859d8514/index.html

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here