Medicii români din Marea Britanie au avut Balul de Crăciun ‎


Ambasadorul României la Londra, Dr Ion Jinga, a participat, în calitate de invitat special, la Balul de Crăciun organizat de Societatea Medicală Română din Marea Britanie (SMR UK), la Crowne Plaza Hotel din Londra.

Aflat la cea de-a treia ediţie, evenimentul a reunit cadre medicale de origine română care îşi desfăşoară activitatea în Marea Britanie. Şi a avut un scop caritabil. Fondurile obţinute din donaţii sunt destinate programului intergeneraţional “Niciodată singur – voluntari aproape de vârstnici”, derulat de Fundaţia Principesa Margareta a României. În deschiderea evenimentului, Ambasadorul României a apreciat colaborarea excelentă cu comunitatea medicală. El a subliniat eforturile ambasadei pentru apropierea comunităţilor româneşti, în vederea promovării valorilor şi imaginii României în Marea Britanie.. Preşedintele SMR-UK, Dr Radu Burtan, a adresat mulţumiri pentru sprijinul constant acordat Societăţii Medicale Române de către Ambasada României la Londra şi a reafirmat angajamentul cadrelor medicale de a continua să se implice în proiecte care au ca scop eficientizarea sistemului medical din România, se spune în comunicatul ambasadei.

mai mult:

Medicii români din Marea Britanie au avut Balul de Crăciun

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.