Studiu. Câți români și bulgari au „năvălit” pe piața britanică a muncii după ridicarea restricțiilor?

0
20

Vă mai amintiți de Victor Spirescu, românul care la 1 ianuarie 2014 devenise personajul principal al tabloidelor britanice? Publicațiile în căutare de senzațional se temeau că românii și bulgarii vor da năvală în regat, odată cu ridicarea tuturor restricțiilor pe piața muncii.

Victor Spirescu a fost întâmpinat la aeroport de jurnaliști britanici și chiar de un parlamentar britanic și a trebuit să le explice câteva săptămâni la rând că a venit în Marea Britanie să muncească, nu să trăiască de pe urma beneficiilor sociale. Tabloidele britanice nu s-au mulțumit cu atât și reporterii lor au venit în România pentru a cerceta cine este Victor Spirescu, de unde a plecat el și cum trăia în țara natală.

54a20df3682ccfc8aefee50f

„Varianta” Daily Mail 

„47.000 de bulgari și români au intrat în Marea Britanie într-un an: Numărul celor care trăiesc aici a crescut de cinci ori în ultimii opt ani” – așa prezintă The Daily Mail studiul Migration Observatory. „Românii și bulgarii ar putea ocupa un oraș de mărimea lui Wolverhampton”, subliniază tabloidul, nu înainte de a mai da o tușă alarmistă: „46.000 de imigranți din cele două țări, apți de muncă, nu au slujbe”. Asta înseamnă unul din cinci, precizează tabloidul.

The Daily Mail preferă să-l citeze pe un deputat conservator, Peter Bone, care este de părere că cifrele îi contrazic pe cei care spuneau că ridicarea restricțiilor nu va duce la o creștere semnificativă a imigranților. El spune că principala problemă cu care se confruntă în circumscripția sa, Wellingborough, este controlarea imigrației din UE. „Trebuie să acționăm acum și dacă asta va duce la o dispută cu UE, atunci să fie dispută!”, spune deputatul.

Cifrele arată că în 2006, înainte de aderarea României și Bulgariei, erau doar 43.000 de imigranți din aceste țări. Numărul lor s-a modificat nesemnificativ în anul următor, pentru ca în 2009 să ajungă la 98.000, apoi în 2010 la 132.000 și în 2012 la 160.000. În septembrie 2013 erau 205.000, iar în septembrie 2014 ajunseseră la 252.000. Asta înseamnă de cinci ori mai mult decât în urmp cu opt ani, subliniază The Daily Mail.

Tabloidul enumeră în final și cine sunt cei care nu muncesc: studenți, soți, persoane aflate în întreținere sau persoane suficient de bogate pentru a nu fi nevoite să muncească.

mai mult la :  http://m.digi24.ro/Stiri/Digi24/Extern/Europa/Imigratie+romani+Marea+Britanie+ridicare+restrictii+un+an

Citiți și:

SURPRIZĂ. Românii nu au dat năvală în Marea Britanie în prima zi după ridicarea restricțiilor
David Cameron, furibund în chestiunea imigranţilor avizi de ajutoare sociale: Vă găsim şi vă trimitem acasă!
„Nu vreau vecini români”. Nigel Farage le cere scuze românilor, apoi îi atacă din nou

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here