Banca Angliei a revizuit prognoza de creştere economică a Marii Britanii de la 0,8%, cât anticipa în mai, la stagnare, ca urmare a intensificării recesiunii, însă guvernatorul, Sir Mervyn King, a respins cererile pentru o nouă reducere pe termen scurt a dobânzii de politică monetară, potrivit BBC.
Aşteptările privind recuperarea economică au fost spulberate constant, a spus King.
"Imaginea de ansamblu este că producţia stagnează de doi ani şi a dezamăgit continuu aşteptările de recuperare. Trecem prin ape tulburi şi norii de furtună continuă să apară din zona euro. Spre deosebire de participanţii la Jocurile Olimpice, care ne-au încântat în ultimele săptămâni, economia noastră nu a ajuns la capacitate maximă", a spus el.
Viitorul este imprevizibil, deoarece nimeni nu poate şti ce se va întâmpla în criza din zona euro cu impact asupra economiei Marii Britanii.
"Este o poveste care nu se mai sfârşeşte. Ideea că suntem la final nu este realistă. Mai este încă drum lung de parcurs", a afirmat guvernatorul.
Şeful Băncii Angliei a afirmat că o reducere a dobânzii, în prezent la un minim record de 0,5%, nu ar reprezenta diferenţa dintre o recuperare economică şi lipsa acesteia.
Recesiunea din Marea Britanie s-a agravat în trimestrul al doilea, cu o contracţie de 0,7%, potrivit datelor oficiale, publicate în iulie. Biroul naţional de statistică a afirmat că scăderea peste aşteptări, care a urmat unei contracţii de 0,3% în primele trei luni ale anului, se datorează unei încetiniri puternice a sectorului construcţiilor.
Banca Angliei a înrăutăţit prognoza economică a Marii Britanii …