„California Dreamin’ (nesfârşit)”, premiat la Times London Film Festival


LONDRA / 13:20, 2.11.2007

"California Dreamin’ (nesfârşit)", în regia regretatului Cristian Nemescu, a fost recompensat cu premiul Satyajit Ray, la cea de-a 51-a ediţie a Times London Film Festival, care s-a încheiat pe 1 noiembrie, informează hollywoodreporter.com.

Premiul Satyajit Ray, aflat la a 12-a ediţie, este oferit în cadrul Times London Film Festival pentru o producţie de debut care capturează "măiestria artistică, compasiunea şi umanitatea viziunii lui Ray". Regizorul indian Saryajit Ray este considerat unul dintre cei mai mari cineaşti ai secolului al XX-lea, câştigător a numeroase mari premii, printre care se numără şi un Oscar pentru întreaga carieră, în 1992. Operele sale reflectă umanism şi au un caracter universal. De o simplitate înşelătoare, ele ascund complexităţi fundamentale.

Potrivit Centrului Cultural Român de la Londra, anul acesta a fost pentru prima dată când festivalul a inclus trei producţii din România –"California Dreamin’ (nesfârşit)" (Cristian Nemescu), "4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile" (regia Cristian Mungiu)" şi "Acasă" (Paul Negoescu) -, precum şi o discuţie despre cinematografia de la noi, sub titlul "Cinematografia românească: Următorul noul val?", moderată de jurnalistul de specialitate Nick Roddick.

Ştirea a fost publicată pe terminalul MEDIAFAX în data 2.11.2007 la ora 12:50

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.