„Se aud sirenele poliţiei oriunde ai fi, elicoptere survolează oraşul încontinuu. Din fericire, zona în care locuiesc eu este considerată sigură şi nu a fost afectată încă. Dar a fost pentru prima dată în trei ani, de când sunt în Londra, când mi-a fost frică să ies din casă şi am rămas trează toată noaptea, lipită de BBC şi citind ştiri despre noile zone afectate pe Twitter, Facebook… de teamă că o să se ajungă şi în cartierul meu”, spune Daniela. Citiţi mai mult: EXCLUSIV: Mărturia unei românce din infernul de la Londra: „Mi-a fost frică să ies din casă” –
Teama că violenţele de la periferia capitalei Marii Britanii s-ar putea extinde i-a cuprins şi pe români. Daniela B., o tânără care locuieşte de trei ani în Londra, ne-a descris, în câteva cuvinte, atmosfera de acolo.
Cum ajung mesajele revoltaţilor în centrul Londrei
În timp ce poliţia încearcă să îi ţină pe tinerii care au declanşat violenţele la periferie cât mai departe de centrul oraşului, mesajele lor au ajuns deja în inima metropolei britanice. „Faptul că poţi să mergi pe stradă în centrul Londrei şi să găseşti flyere care te învaţă dacă eşti unul dintre looters (jefuitori, n.r.) cum să te protejezi să nu te prindă poliţia şi să nu te recunoască pe CCTV (camerele de supraveghere – n.r.) mă face să mă gândesc că este o acţiune organizată. Posibil să fie o reacţie la situaţia economică şi la măsurile drastice care s-au luat în Regatul Unit în ultimul timp. Dar cum majoritatea sunt puştani de 13-18 ani, acţiunile trebuie să fie organizate de altcineva şi ei sunt folosiţi doar. Cel puţin aşa pare…”, opinează românca.
„Aştept să văd cum vor decurge lucrurile în seara asta. Sper ca cei 16.000 de poliţişti să reuşească să ţină lucrurile sub control şi ca violenţele să nu se extindă în întreaga Londră”, conchide Daniela B.
Tineri şi needucaţi
Un alt român, Dumitru D., care ne-a rugat şi el să nu îi publicăm numele complet, era scandalizat de evenimentele din Peckham (sud-estul Londrei). „Este haos peste tot. În mare parte, sunt numai tineri între 15-20 de ani, care se folosesc de un pretext efectiv stupid ca să spargă magazine, restaurante, să ardă masinile şi casele oamenilor”, explică românul. „Lipsa de cultură, de educaţie şi de conştiinţă civică a condus la aceste acte de imoralitate şi de distrugere a comunităţii în care trăiesc ei inşişi”, este de părere Dumitru.
MAE: Niciun român nu a fost rănit sau reţinut
Până în acest moment, Ambasada Romaniei la Londra nu a fost notificată de autorităţile britanice cu privire la existenţa unor cazuri de cetăţeni români care să fi fost răniţi sau reţinuţi în urma violenţelor produse pe teritoriul Marii Britanii, se arată într-un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe remis EVZ.
De asemenea, Sectia Consulară nu a înregistrat până în prezent nicio solicitare de asistenţă consulară din partea vreunui cetăţean român afectat de incidentele din perioada 6-9 august 2011, adaugă MAE.
Citiţi mai mult: EXCLUSIV: Mărturia unei românce din infernul de la Londra: „Mi-a fost frică să ies din casă” – Internaţional > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/exclusiv-marturia-unei-romance-din-infernul-de-la-londra-941171.html#ixzz1Ub2Q6sJI
EVZ.ro