Clubul Liberal Londra pregătește un ”Centru al Comunității Românești”

Clubul Liberal Londra va demara, în cel mai scurt timp, un proiect intitulat Romanian Comunity Centre (Centrul Comunității Românești), prin care își dorește să ridice gradul de coeziune socială a comunității românești din capitala britanică, se arată într-un comunicat de presă.

În cadrul centrului vor fi organizate cursuri de limba engleză pentru cetățenii români, cursuri de limba română, istorie națională, geografie pentru copiii români stabiliți în UK precum și alte activități care promovează implicarea cetățenilor români în activități civice.

Proiectul a fost anunțat într-un comunicat de presă remis după întâlnirea din 12 mai 2012 a reprezentanților Clubului Liberal Londra, la care au fost prezenți reprezentanți ai filialei partidului liberal din Irlanda/Dublin, reprezentanți ai comunității românești din nordul Londrei, dar și Viorel Badea, președintele Comisiei Românilor de Pretutindeni și senator Diaspora.

Gabriela Racoviță, președintele Clubului Liberal Londra, a declarat că întalnirea a avut rolul de a indentifica cât mai multe din problemele cu care românii se confruntă în Londra, în afară de cele identificate anterior cum ar fi restricțiile de pe piața muncii.

În cadrul întrevederii, Iolanda Costide, membră în Comitetul de Coordonare al Clubului Liberal Londra a prezentat o petiție demarată de catre CLL prin care se solicită Guvernului Marii Britanii ridicarea imediată a tuturor restricțiilor de pe piața muncii impuse cetățenilor români.

Clubul Liberal Londra pregătește un ”Centru al Comunității

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.