Crucea Sfântului Gheorghe a devenit steagul Angliei în secolul 16, dar a fost însemn al cruciaţilor englezi încă din secolul 12
Vara lui 1994, Constanţa, România, trecut de ora două dimineaţa. Un bărbat intră în vorbă cu mine, pe drumul către casă. Dintr-una într-alta, mă întreabă câţi ani am şi de ce mai stau în ţară?! „Adică? Întreb. Adică de ce nu o tai? De ce să o tai?! Păi tu nu vezi că toţi tinerii pleacă?! Ce să faci aici? O să munceşti pentru bani puţini sau o să furi. Vrei să furi?” Nu mă gândisem niciodată la asta. Aveam de gând să ma zbat pentru ca şi în ţara noastră să fie la fel ca în Occident. Un Occident pe care tinerii români doar ce îl descopereau şi unde nu intrai prea simplu în anii ’90.
15 mai 2012, Luton, Marea Britanie, ora 9 dimineaţa. Aterizasem în siguranţă, după un zbor liniştit. Ploaia englezească îmi acoperea gândurile unde, de vreo jumătate de oră, sunau cuvintele rostite în urmă cu 18 ani de acel necunoscut. În cele din urmă o tăiasem, vorba lui. Nu tânăr şi neexperimentat, ci matur şi stăpân pe situaţie, puteam spune. Aveam să constat că nu era deloc aşa. Bani am început să scot din portofel imediat ce am ieşit din aeroport.
Drumul cu autobuzul până la Londra, aproximativ 40 de kilometri, costa de trei ori cât trenul Constanţa – Bucureşti.
Deh! Alte salarii, alte preţuri, altă viaţă. Am încremenit în centrul londonez vreme de şase ore, până când un prieten a putut să mă conducă la viitoarea mea locuinţă. De fapt, o cămăruţă de vreo şase metri pătraţi pe care urma să plătesc 200 de pounds pe lună, plus nişte cheltuieli. Lipsa spaţiului ar fi trebuit compensată de accesul la bucătărie şi living room, care în alte case lipseşte cu desăvârşire.
Ştiam că acestea sunt condiţiile în capitala Regatului Unit, aşa că nu am comentat. Preţul era încă unul dintre cele mai bune, iar Welling, suburbia unde urma să locuiesc, este unul dintre cele mai liniştite locuri din bătrâna capitală europeană.
O cameră în Welling
Locul unde îmi aşterneam noua reşedinţă era, pe vremuri, un sat la graniţa dintre Londra şi Kent. În timp, micuţa localitate a fost absorbită de Capitală, devenind parte din aceasta. Codul poştal a rămas însă legat de districtul Kent. Casele de aici te duc cu gândul la seria Harry Potter. Aştepţi să dai peste un tunel al timpului sau să fii răpit, noaptea, de o vrăjitoare cu o mătură fermecată. Se spune despre englezi că sunt conservatori. Ei bine, ajungând să trăieşti printre ei realizezi cât de adevărat e.
Din Londra, cu dragoste… Scrisorile (ne)imigrantului român
