Oferta de studiu din Marea Britanie, tot mai atrăgătoare pentru români


Două studente românce de la la Universitatea Westminster din Londra, una dintre cele mai generoase instituţii în materie de burse pentru studenţii europeni, au vorbit, vineri, elevilor de la Colegiul Naţional Bilingv George Coşbuc din Bucureşti despre ce înseamnă să studiezi în Anglia şi ce aşteaptă facultaţile britanice de la studenţii internaţionali.

Asta, în contextul în care se aşteaptă ca taxele şcolare din Anglia să crească semnificativ, facultaţile britanice lansează noi programe de burse şi reiterează eficienţa sistemului insular.

Celor două studente li s-a alăturat Sorana Şerban din partea Ligii Studenţilor Români din Străinătate, care a explicat în ce constă activitatea Ligii. 

Elevii, atraţi de limbi străine, IT, grafică

Cei din anii terminali au fost foarte interesaţi de de posibilitatea de a studia în Marea Britanie şi au pus întrebări legate de finanţare şi integrare într-un mediu multicultural. Dintre cei 70 de elevi prezenţi la discuţie,  mulţi s-au declarat atraşi de aviaţie, grafică, IT, relaţii publice şi medicină.

Mai mult, din punctul lor de vedere cele mai căutate destinaţii sunt Europa şi America, cu precădere Anglia, Germania, Franţa şi Statele Unite. Principalele întrebări s-au referit la costuri, posibilitatea cazării în cămin şi imaginea românilor în ţările gazdă.

….Oferta de studiu din Marea Britanie, tot mai atrăgătoare pentru români

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.