Şi Marea Britanie avertizează Siria să nu folosească armele chimice ‎

După ce SUA, prin preşedintele Barack Obama, avertizase Siria privind folosirea armelor chimice, şi premierul britanic, David Cameron, a lansat un apel conducerii siriene cu privire la utilizarea acestor arme, anunţă Euronews.

Dacă regimul de la Damasc nu îşi schimbă atitudinea, acest lucru ar determina o regândire a abordării Occidentului faţă de Siria.

Avertismentele survin după ce imagini a căror sursă nu a putut fi verificată arată tancuri siriene pe străzile Damascului. Reprezentanţi ai opoziţiei au susţinut că 40 de persoane şi-au pierdut viaţa, în urma bombardamentelor după plecarea misiunii de observatori din partea ONU.

Situaţia civililor rămâne în centrul eforturilor umanitare ale ONU.

Pe de altă parte, premierul Australiei, Julia Gillard, a anunţat că ţara sa îşi va suplimenta capacitatea de primire a refugiaţilor cu 40%, cea mai mare creştere din ultimii 30 de ani. După adoptarea acestei măsuri, Australia va putea acorda refugiu umanitar pentru încă şase mii de persoane, anual.

Julia Gillard a declarat că mărirea numărului de refugiaţi ar trebui să trimită solicitanţilor de azil politic mesajul că există mai multe zone de relocare ale celor care depun cereri corecte de azil.

Şi Marea Britanie avertizează Siria să nu folosească armele chimice

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.