VIDEO În Marea Britanie se poartă maşina electrică a anului

Englezii se plimbă, de luna aceasta, cu vehiculul i-MiEV de la Mitsubishi. Modelul va fi comercializat în restul Europei din 2010. Automobilul mic, dar încăpător pentru toată familia, poate fi reîncărcat cu numai doi euro, în 30 de minute. În Japonia, maşina se vinde încă din luna iulie a acestui an….

Modelul electric produs de Mitsubishi a primit premiul „Automobilul electric al anului 2009" în Marea Britanie şi distincţia „Cea mai avansată tehnologie" în Japonia, în cadrul Salonului auto de la Tokyo.

Mitsubishi i-MiEV a fost apreciat drept un model foarte practic pentru că pune la dispoziţia pasagerilor patru locuri, un portbagaj destul de încăpător şi permite reîncărcarea bateriilor într-un timp scurt.

De asemenea, Mitsubishi a îmbinat tehnologia acumulatorilor Li-Ion cu un automobil cu patru locuri şi a reuşit să facă acest lucru în producţie de serie. Primele 25 de i-MiEV cu volanul pe dreapta au sosit în Marea Britanie luna aceasta şi vor participa la un program special de teste ce se va desfăşura în West Midlands. Modelul cu volan pe stânga va fi disponibil pe diverse pieţe din Europa în 2010.

VIDEO În Marea Britanie se poartă maşina electrică a anului

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.