Sute de lucrători imigranți în Marea Britanie, printre care se află și români, trăiesc în condiții inumane, mereu în teamă și sărăcie, îndatoraţi angajatorilor, se arată într-un raport publicat marţi.
În raportul "Experienţe de muncă forţată în industria alimentară din Marea Britanie", citat de Independent, se arată că lucrătorii sunt subiectul unor intimidări rasiste şi sexiste şi al ameninţărilor. Mulți dintre ei nu știu engleza, sunt izolați și nu își cunosc drepturile.
Adriana, o româncă de 30 de ani, povestește experiențele ei: „Aveam nevoie de bani. Aveam nevoie de un loc de muncă. … Ajunsesem la punctul la care mai degrabă muream decât să mă întorc acolo. Am slăbit. Eram tot timpul tensionată si tristă.” Alţi lucrători ca ea s-au plâns că se simt ca nişte roboţi, sub supraveghere constantă, monitorizându-li-se timpul petrecut la toaletă, şi că li se impun ţinte imposibil de realizat.
O practică obișnuită a agențiilor era, se scrie în raportul citat, de a recruta prea mulţi lucrători şi de a le oferi suficient de lucru pentru a le plăti datoriile angajatorilor lor dar de a-i menţine în sărăcie, obligaţi să împartă locuinţe mici şi cu condiţii precare.
Peste două treimi dintre lucrătorii intervievați de cercetători s-au plâns că trăiesc în teamă, că muncesc peste 50 de ore pe săptămână, sunt plătiţi cu sume sub salariul minim de 5,83 de lire sterline pe oră şi li se deduc ilegal cheltuieli din salarii.