Trio Contraste a deschis stagiunea 2011-2012 a seriei „Concertelor Enescu” la ICR Londra

Stagiunea 2011-2012 a seriei „Concertelor Enescu” la ICR Londra a fost deschisă în seara zilei de 6 octombrie cu un concert susţinut de Trio Contraste. Format din trei muzicieni de excepţie, Ion Bogdan Ştefănescu (flaut), Sorin Petrescu (pian) şi Doru Roman (percuţie), ansamblul a prezentat la Londra, pentru prima dată de la înfiinţarea seriei de concerte, în 2007, un program integral românesc.

Repertoriul serii a cuprins, în premieră pentru sala de concerte din Belgrave Square, trei scene din opera Oedipe de George Enescu, dar şi compoziţii de Dinu Lipatti sau Constantin Silvestri şi lucrări semnate de muzicieni români contemporani printre care îi amintim pe Adrian Enescu, Violeta Dinescu şi Dan Dediu.
 
Cele peste 120 de persoane prezente în public au primit concertul cu entuziasm, rechemând Trio Contraste pe scenă de două ori. Bis-urile alese, prelucrări simfonice după Căluşul şi Geamparaua dobrogeană, au încheiat în aplauze o seară în care muzica clasică, cea contemporană şi filonul folcloric românesc s-au îmbinat perfect, informeaza ICR Londra.
 

Trio Contraste a deschis stagiunea 2011-2012 a seriei "Concertelor Enescu" la ICR Londra

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.